Cărţile Caterinei
Irina Pogonaru Georgescu OvidiuRO
Dragii nostri,
În România, mai mult de jumătate din numărul total al copiilor trăiesc în mediul rural. Dincolo de multe alte efecte ale sărăciei asupra dezvoltării lor, studiile arată că diferențele de vocabular dintre acești copii și ceilalți sunt enorme. Am aflat că mulți dintre copiii săraci nu au acasă nici măcar o carte, iar în grădinițe singurele cărți sunt, de obicei, cele de colorat. Vestea bună este că expunerea lor la cărți atât la grădiniță, cât și acasă, poate să reducă semnificativ aceste diferențe. Iar acest lucru este cu atât mai important cu cât cititul s-a dovedit a fi cel mai bun predictor pentru succesul școlar de mai târziu.
Împreună cu OvidiuRo, ne propunem sa aducem cărțile mai aproape de copiii defavorizați. Pe scurt, OvidiuRo aduce GrădiBiblioteci în grădinițele sărace, acolo unde resursele educaționale, mai ales cărțile, lipsesc. O GrădiBibiliotecă este un centru de bibliotecă gata pregătit, ce va fi asamblat în sala de grupă și care înseamnă:
- un raft pentru cărți prietenos cu copiii, așezat la nivelul lor, astfel încât cei mici să aibă acces la cărți
- biblioteca grupei: o selecție de 15 titluri de ficțiune și non-ficțiune potrivite vârstei lor și adaptate curriculum-ului, la care cei mici vor avea acces zilnic
- o carte (de cele mai multe ori, prima carte) pentru acasă, pentru fiecare copil din grupă.
Noi, în numele Caterinei, ne dorim să aducem cât mai multe GrădiBiblioteci în satele sărace. Ne-am ales ca target comunitățile defavorizate din județul Satu Mare. Aici, dintr-un total de 65 de localităti, 59 sunt rurale. Dintre acestea, 11 se regăsesc în lista de 500 cele mai sărace comunităti, la nivel național.
Ne-ar face o mare bucurie dacă în loc de cadou de botez, v-ar face plăcere să contribuiți la prima acțiune caritabila a Caterinei.
Vă mulțumim!
Cu drag,
Irina & Tudor
Dear friends,
In Romania, more than half of the total number of children live in rural areas. Beyond many other effects of poverty on their development, studies show that the differences in vocabulary between these children and others are huge. We have learned that many of these disadvantaged children do not own books at home, and in nurseries the only books are usually coloring books. The good news is that their exposure to books both at kindergarten and at home can significantly reduce these differences. And this is all the more important since reading has proved to be the best way to ensure later school success.
Together with OvidiuRo, we aim to bring books closer to underprivileged children. In short, OvidiuRo brings the GradiBiblioteca (a Library for nurseries) in poor kindergartens, where educational resources, especially books, are lacking. A GradiBibilioteca is a ready-made library center that will be assembled in nurseries and features:
- a child-friendly bookshelf positioned at kids' height so that they have easy access to books
- a selection of 15 fiction and non-fiction titles matched to their age group and adapted to the curriculum, to which children will have daily access - a book (most of the time, their first book) to take home, for every child.
We, on behalf of Caterina, want to bring as many Gradibiblioteci into poor villages. We have targeted the disadvantaged communities of the Satu Mare area.
We would be thrilled if, instead of buying a christening gift, you would wish to donate towards Caterina's first charitable endeavour.
Thank you!
Warmly, Irina & Tudor
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of